Istoria alpinismului utilitar

Scurt istoric al alpinismului utilitar în România

Alpinismul utilitar – lucrul în coardă, are rădăcini milenare, fiind sigur că printre primii lucrători care au urcat, coborît şi au lucrat atârnaţi în frânghii au fost marinarii corăbiilor cu pînze. Vechii muncitori din construcţii au folosit şi ei frînghiile pentru diverse operaţii la înălţime, vizînd, în primul rînd, propria siguranţă.

 În ultimii 200 de ani, odată cu apariţia şi dezvoltarea alpinismului recreativ, sportiv şi de performanţă, frînghia de alpinism şi celelalte echipamente acceptate succesiv, dar cu mari rezerve, de etica alpină au cunoscut o evoluţie spectaculoasă, pînă la perfecţiunea atinsă în zilele noastre. Elementele de bază al acestei dezvoltări care au fost coarda de alpinism şi, respectiv, teoria căderii în coardă, au ridicat continuu şi nivelul alpinismului utilitar spre o cât mai mare siguranţă şi eficienţă.

Şi în România, alpinismul utilitar, sau industrial, cum este numit adesea, a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimele două decenii, când au fost puse bazele legale, tehnice şi ştiinţifice ale acestei activiţi şi au lărgit domeniul său de aplicare.

Ca şi în alte ţări ale lumii, profesia de alpinist utilitar, ”Rope Access” cum este cunoscută pe plan mondial, face parte integrantă din vastul domeniu al lucrului la înălţime, avînd multe părţi comune, dar şi aspecte divergente.

Acest aspect a impus ca orice alpinist utilitar să cunoască şi să aplice frecvent în activitatea sa profesională tehnicile moderne de lucru la înălţime, cum ar fi, de exemplu, sistemele de oprire a căderii şi instalaţiile de ridicat şi transport manuale şi mecanice. Lucrul în coardă urmează a fi utilizat în situaţii deosebite, cum ar fi intervenţiile în salvările de la înălţime, cazuri de forţă majoră, în situaţii de intemperii, finisaje finale, expertize, de către persoane perfect pregătite pentru aceste cazuri.

Adaptarea tehnicilor specifice alpinismului sportiv, speologiei şi salvamontului la cerinţele din domeniul construcţiilor au fost începute în România în anul 1988 – 1989 printr-un ”Program de experimentări” finanţat de Trustul Antrepriză Generală Lucrări Speciale Izolaţii şi Tensionări Bucureşti şi realizat de către Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Protecţia Muncii şi Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice în Transporturi, avînd sprijinul de specialitate al Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă.

Direcţiile urmărite şi realizate în cadrul acestui program şi în continuare în anii 1991 – 1992, au fost:

A.  Conceperea indicatorului de calificare şi legalizarea profesiei de alpinist utilitar, obiectiv finalizat la data de 13.12.1991 prin avizarea de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a specialităţii de ”operator alpinist intervenţie”. Odată cu apariţia legii Protecţiei Muncii nr. 90/96, denumirea acestei profesii a fost modificată în ”alpinist utilitar”, cod COR 712920.

B. Proiectarea, testarea şi omologarea unor echipamente specifice, în concordanţă cu normele europene şi alte norme naţionale: DIN, AFNOR, s.a. Această opţiune a fost impusă de realitatea anilor respectivi, în situaţia în care alpiniştii români nici nu visau să lucreze cu echipamentele performante din vest şi a continuat o preocupare mai veche a FRTA în realizarea, testarea şi omologarea de corzi, carabiniere, centuri şi alte echipamente sportive deficitare. În aceste cercetări şi realizări s-a colaborat continuu şi fructuos cu speologii şi salvamontiştii, care activau în cadrul acestei federaţii.

În anii 1987 - 1988 a fost realizat şi omologat la Institutul de Cercetări si Proiectări Tehnologice în Transporturi – ICPTT, standul de încercări pentru corzi de alpinism, singurul din ţările socialiste şi pe baza a două brevete de invenţie, ing. Mărcuş Ovidiu a realizat şi testat patru tipuri de corzi dinamice (coarda simplă, semicoarda şi două corzi intermediare – o altă idee revoluţionară) şi trei statice, la întreprinderea ”Drum Nou”, actualmente AURA, din Oradea. În zilele înfrigurate ale revoluţiei din Timişoara, la ICPTT Bucureşti au fost testate noile prototipuri realizate de Ovidiu Mărcuş (timişorean de origine) care a obţinut la semicorzile dinamice între 18 şi 22 căderi ţinute, în condiţiile în care prospectele corzilor vestice atingeau 12 – 14 căderi!  Deasemenea, corzile statice (ulterior denumite semistatice) de 10,5 mm, realizate în anii 1988 – 1989, s-au dovedit a fi superioare corzilor similare produse în vest, în special în ceeace priveşte uzura mecanică a mantalei, calităţi care sunt atestate şi în prezent.

În cadrul programului de experimentări au fost realizate şi alte echipamente de alpinism utilitar, cum ar fi centurile complexe şi de şedere, primele certificate în România după normele SR EN 361 şi SR EN 358, care au înlocuit normele Uniunii Internaţionale a Asociaţiilor de Alpinism - UIAA. Pentru testarea centurilor a fost realizat un manechin cu masa de 100 kg, conform SR EN 364, cu care se fac în prezent încercările dinamice ale centurilor complexe.

Au fost realizate prototipuri de carabiniere de alpinism din oţel şi dural, blocatoare şi coborâtoare Opt, la întreprinderea de avioane Craiova de către ing. Viorel Lascu, pitoane, pioleţi şi colţari la Braşov de către ing. Enache Gheorghe, care au fost testate static şi dinamic şi parţial omologate.

Sigur că nu toate aceste echipamente s-au situat la nivelul tehnicii europene, iar producţia curentă a acestora s-a desfăşurat în condiţii foarte dificile şi ineficiente, la nivel de unicat.

C. A treia direcţie a vizat experimentarea tehnologiilor de alpinism utilitar în lucrări de construcţii – montaj la înălţime, folosindechipamentele fabricate în ţară şi pe cît posibil, din import.

Prima mare lucrare de alpinism utilitar realizată sub egida FRTA şi a clubului sportiv Constructorul Feroviar a fost protecţia anticorozivă a staţiei T.V. Litoral, cu înălţime de peste 120 m, în anii 1987 - 1988. Dificultăţile întâmpinate la această lucrare pe plan tehnic şi al protecţiei muncii au stat la baza programelor de experimentări ulterioare.

D. A patra direcţie care a fost urmărită în cadrul acestor programe a fost elaborarea unor norme de protecţia muncii specifice activităţii de alpinism utilitar, problemă care a fost finalizată după o muncă de cinci ani, prin Norma Specifică de Protecţia Muncii pentru Alpinism Utilitar nr. 70, anexă la Legea protecţiei Muncii nr. 90 / 1996.

E. Problema instruirii alpiniştilor utilitari în concordanţă cu sistemul de calificare elaborat de către Ministerul Invăţămîntului şi Educaţiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a necesitat eforturi imense, pe o durată de peste şase ani. Cursurile de alpinism utilitar realizate în perioada 1990 – 1995 în cadrul Federaţiei Române de Turism Alpinism au corespuns din p.d.v. al protecţiei muncii.

Pe baza acestor experienţe, din anul 1996 cursurile de calificare au fost organizate de către M.M.P.S. prin Agenţiile de Ocupare şi Formare Profesională din muncipiul Bucureşti şi judeţene, care în prezent au o durată de 12 săptămâni, iar certificatele respective sunt recunoscute atît în ţară cît şi în toată lumea, ca oricare altă calificare. În prezent, aproape 1000 de alpinişti utilitari au fost calificaţi prin aceste cursuri, în mare parte fiind alpinişti sportivi, speologi sau salvamontişti şomeri, care nu au şi o altă pregătire profesională. Alte 1000 de persoane au absolvit un curs de lucrul la înălţime şi alpinism utilitar de 7 zile, ceea ce le permite executarea unor lucrări specializate, în cadrul societăţii angajatoare.

În anii 2001 – 2002, peste 90 dintre alpiniştii de elită din România au plecat la specializare în SUA, fiind atît de bine apreciaţi pentru pregătirea lor profesională, încât unii s-au mai şi întors în ţară.

Problema este în continuare deschisă, deoarece alpiniştii utilitari trebuie să mai deţină încă una sau mai multe calificări profesionale de viitor, pentru a fi competitivi, cel puţin pe plan naţional.

In ultimii ani, aderarea la Comunitatea Europeană ne-a obligat să ne adaptăm şi în acest domeniu de activitate, în primul rând, prin asimilarea normelor europene referitoare la echipamentele individuale de protecţie şi la documentaţiile care însoţesc aceste produse.

Centurile, carabinierele şi corzile produse în România în acest moment poartă încă sigla CS (certificare de securitate), dar corespund normelor europene, iar după aderare, vor purta sigla CE.

În anul 1999 un număr de 28 de societăţi şi persoane fizice au înfiinţat Asociaţia Profesională a Alpiniştilor Utilitari din România - APAUR, a cărei statut îşi propune să apere interesele profesionale ale alpiniştilor utilitari.

Asociaţia lucrează prin cinci comisii de specialitate: construcţii, telecomunicaţii, publicitate, întreţineri de faţade şi tăieri de arbori, încercând să introducă un spirit serios de competenţă, responsabilitate şi colaborare între membrii asociaţiei şi în general, în alpinismul utilitar din România.

Asociaţia combate cu fermitate concurenţa neloială, lucrul ”la negru”, folosirea echipamentelor artizanale, lipsa de organizare, indisciplina la locul de muncă şi alte asemenea aspecte negative care aduc deservicii alpinismului românesc.

Cu toate dificultăţile perioadei de tranziţie prin care România trece de 18 ani, se poate aprecia, cu modestia ce trebuie să caracterizeze pe alpinişti, că nivelul alpinismului utilitar în ţara noastră este foarte apropiat de cel european şi mondial.
__
Sursa: "Lucrul la inaltime prin tehnici de alpinism utilitar" - ing. Dan Silviu Vasilescu, drd. ing. Georgeta Buica